Despre creaţia lui au apărut peste 300 de articole, trei volume monografice şi numeroase filme. A realizat peste 3.000 de lucrări, multe intrate în colecţii şi muzee din ţară şi străinătate. Cei 75 de ani pe care pictorul Ion Sălişteanu îi împlineşte astăzi sunt marcaţi, aşa cum îi stă bine unui artist dedicat cu totul picturii, printr-o expoziţie aniversară.
„Cred că spectacolul e în afară, în interior lucrurile curg ca o apă domoală şi constantă. Mă raportez însă şi eu la lucrurile care ţin de profesia mea, sunt bucuros că rotunjesc vârsta cu o mare expoziţie pe simezele Muzeului de Artă din Constanța şi că încă e frumos afară. Lucrurile sunt legate de o sărbătorire de tip familial; astăzi sunt invitat la fiica mea sa bem împreună pentru pictorul de 75 de ani. Mă bucur când nu trec anii ăştia fără să fie o expoziţie pe perete. Voi pleca la Bruxelles împreună cu nişte colegi cu care voi deschide chiar în Parlamentul European o expoziţie de pictura românească contemporană. Ca să fiu sincer, nu s-a modificat prea mult felul în care îmi aniversez ziua pentru că am mulţi prieteni şi, afectiv, e foarte constantă atmosfera de sărbătorire; nu simt că sunt bătrân pentru că am nişte repere lângă mine, nişte mlădiţe, de la nepoţi la fiice şi la prieteni, care sunt de toate vârstele. E o atmosferă frumoasă în care media şi de ani, dar şi de stare este destul de constantă.
Îmi doresc să fie mereu aşa: tinereţe şi veselie în jur şi bunăvoinţă pentru ceilalţi. A fost o vreme când părea că anii se scurg sănătoşi şi gravi, ca un fel de sursă de informaţii foarte bogată; de la o vreme nu ştiu de ce s-au subţiat şi scad din ce în ce mai alert; este o acceleraţie care mă linişteşte puţin. Dar în rest totul îmi pare în ordine atâta vreme cât sănătatea e de partea mea. A fost o formă de coincidenţă pe care am urmărit-o cu insistenţă ca şi anume acea dorinţă să fie sărbătoare şi prin faptul că deschid o expoziţie, că înaintez şi pe domeniul profesiunii care are o greutate în modul în care îmi înţeleg viaţa. Nu ştiu dacă mai pot face alte lucruri, de exemplu să urc pe Chomolungma în paralel cu pictura. La mine, întotdeauna proiectele s-au aşezat pe planşetă ca o mare schiţă în perspectivă şi au fost legate de lumea atelierului, de lumea întâlnirii cu colegii, de lumea unei coeziuni în relaţia cu socialul. Dorinţa mea nu are o dimensiune individuală, este o dorinţă care cred că e a tuturor, un bine global, un bine general pentru ţara asta, pentru ce se va întâmpla cu ea, în care cultura sunt sigur că nu are cum să lipsească. Mă simt uşor şi plin de dorul să lucrez, ceea ce este simptomul sanitar cel mai exact. Un an în plus nu contează, de aici încolo nu mai am nimic de făcut, trebuie să o duc până la capăt şi, dacă se poate, cu zâmbet. Sunt un om care-şi vede de meserie şi care este încă senin."
Ion Sălișteanu
Jurnalul Național,
6 octombrie, 2004
© Toate materialele existente în acest site sunt proprietatea familiei maestrului Sălișteanu și nu pot fi copiate decât cu acordul scris al unui membru al familiei.
